Comunicarea cu adolescenții privind problemele cu care se confruntă poate fi dificilă - este prea ușor să spui „Vei trece peste asta”. Dar să fii indiferent îi poate descuraja să își exprime sentimentele.
În timpul unei conversații cu copilul tău, ascultă-i ideile și îngrijorările și încurajează-l să vorbească despre sentimentele lui. Exersarea abilităților de ascultare activă este cheia unei comunicări eficiente. Empatizează cu problemele lui în loc să-l grăbești să le rezolve și fă-l să înțeleagă că ești întotdeauna acolo să asculți prin ce trece.
Ascultarea activă în practică
Această conversație între un părinte și un copil arată cum poți utiliza abilitățile de ascultare activă atunci când comunici cu copilul tău:
Părinte: Draga mea, ce s-a întâmplat?
Copilul: Nu am nimic, lasă-mă. De ce nu bați niciodată la ușă?
Părinte: Îmi pare rău. Te-am auzit plângând. Vrei să îmi spui de ce?
Copilul: Nu ai înțelege.
Părinte: Cred că pot și voi încerca cu siguranță - vei fi surprins cât de asemănătoare pot fi experiențele noastre.
Copilul: Chiar?
Părinte: Chiar. Ce este?
Copilul: (Suspină) Alex* i-a invitat pe toți prietenii la petrecere, doar pe mine nu.
Părinte: Oh, draga mea. Este îngrozitor.
Copilul: Nu mai fi sarcastică. Știu că nu sunt un copil orfan, care nu are ce mânca, dar ...
Părinte: Înțeleg. Cred că este groaznic când se întâmplă astfel de lucruri și înțeleg cum te pot face să te simți. Ceva similar mi s-a întâmplat și mie odată și știu că m-am simțit lăsată pe dinafară.
Copilul: De ce, ce ți s-a întâmplat?
Părinte: Când eram de vârsta ta, cel mai bun prieten al meu, Sam, și cu mine mergeam la plajă împreună. Dar, într-o zi, mi-a spus că nu mai vrea să meargă. Și atunci l-am văzut pe plajă cu altcineva de la școală.
Copilul: Ce ai făcut?
Părinte: M-am simțit groaznic. Am mers acasă și bunica ta m-a găsit plângând.
Copilul: Ce a spus bunica?
Părinte: Am avut o discuție ca aceasta și mi-a spus că voi trece peste.
Copilul: Și ai făcut-o?
Părinte: Da, a avut dreptate, până la urmă am trecut peste. Am simțit că a fost supărată pe mine că am făcut mare tam-tam. Dar, pentru mine, a fost o problemă serioasă. Îmi amintesc cât de respinsă m-a făcut să mă simt.
Copilul: Ești supărată pe mine?
Părinte: Nu, înțeleg perfect cum te simți; este îngrozitor să fii exclus din lucruri ca acestea.
Copilul: Nu știu ce pot face în privința asta.
Părinte: Nici eu nu am știut. Până la urmă am înțeles că a fi prietenă cu Sam nu era probabil cel mai bun lucru pentru mine. Nu eram cu adevărat potriviți unul pentru celălalt. Deci am învățat să nu fiu supărată pe lucrurile pe care mi le-a făcut și, în cele din urmă, m-am simțit mai bine. Și știu că și tu te vei simți mai bine.
Punând întrebări empatice și oferind un pic din experiența sa, acest părinte a descoperit de ce era supărat copilul său. Ele l-au ajutat pe copil să se simtă ascultat și susținut. Ele au păstrat căile de comunicare deschise pentru viitor subliniind faptul că părintele nu s-a gândit că îngrijorările copilul erau naive sau exagerate.
*Pentru a le proteja intimitatea, am schimbat numele persoanelor ale căror povești le transmitem în aceste pagini. Dar poveștile pe care le spun sunt reale.
